Accident rutier cu trei răniți din cauza unui bătrân intrat aiurea cu mașina pe contrasens. Doi dintre răniți au rămas încarcerați între fiarețe mașinii.
Accident rutier, pe DE 58, pe raza localității Dumbrăveni, miercuri dimineață.
Este vorba despre o coliziune fronală între două autoturisme din care au rezultat trei victime, două dintre acestea fiind încarcerate.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două echipaje SAJ.
Două femei rămase încarcerate au fost extrase din autovehicule și predate ambulanțelor trimise la fața locului. Acestea erau conștiente dar cu diferite leziuni și traumatisme.
Cea de-a treia victimă a fost monitorizată de echipajele medicale la fața locului.
Conform IPJ Suceava, Ilie M., de 70 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Touran pe raza comunei Dumbrăveni, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o lovalnică de 45 de ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea femeii și a pasagerei din mașina sa – o femeie de 41 de ani, din Dumbrăveni, care au rămas încarcerate.
Bătrânul s-a ales cu dosar penal.