Un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere, a produs un accident rutier și a plecat de la fața locului.
Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic de către cadrele spitalului din Vatra Dornei despre producerea unui accident rutier.
Asta după ce doi pasageri din mașina respectivă au ajuns răniți la spital în urma accidentului rutier comis pe raza comunei Şaru Dornei, sat Neagra Şarului.
Polițiștii au demarat cercetări în acest caz și au stabilit că numitul Rusu Paul, de 18 ani, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat, pe DC Pârâul Buzileni, din comuna Şaru Dornei către DC 82 Sărişor, ajungând într-o curbă uşoară la dreapta pe fondul vitezei neadaptate şi a experienţei reduse în conducere, a derapat, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat pe cupolă în albia pârâului Buzileni.
Conducătorul auto Rusu Paul nu posedă permis de conducere, iar după accident a părăsit locul faptei, autoturismul fiind încredinţat pentru a fi condus de numitul Mezdrea Robert Daniel.
În urma accidentului a rezultat rănirea unei tinere de 21 de ani, pasageră în autoturism pe locul stânga spate şi a numitului Mezdrea Daniel – de 20 de ani, pasager pe locul dreapta faţă.
Șoferul de ocazie a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar i s-au recoltat și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul municipal Vatra Dornei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice”.
Rusu Paul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.