Tir scăpat de sub control, intrat într-o mașină care circula regulamentar pe contrasens. Accidentul rutier s-a produs sâmbără, la Vatra Dornei.

Sâmbătă,  în jurul orelor 12.45, un șofer în timp ce conducea un TIR, pe strada Argestru, din municipiul Vatra Dornei, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Mastodontul scăpat de sub control a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism marca Hyudai – care circula regulamentar.

În urma impactului, autoturuismul dar și capul de tir au ajuns în șanț.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că bărbatul de la volanul autoturismului nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a ocupantei locului dreapta față, din mașină. Femeia a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Acestora li s-a recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă” și ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.