Accidentul rutier în urma căruia patru tineri au murit, la Dorna Candrenilor, la primele ore ale zilei de luni, s-a produs după ce șoferul ar fi adormit la volan.
Tinerii din mașina intrată într-un stâlp erau membri ai Ansamblului ”Florile Bucovinei” din Rădăuți și se întorceau de la Zilele orașului Târnăveni – unde participaseră la spectacol.
Cele patru persoane decedate în accident sunt: Robert Ionel Mafteian – de 20 de ani (șoferul mașinii) Maria Balan – 26 de ani și Ioana Tiperciuc – 18 ani și Andrei Pintilescu, de 31 de ani – decedat ulterior la spital.
Un alt tânăr, Ștefan Tanasiev, de 29 de ani, a scăpat cu viață în urma teribilului accident dar se află internat în stare gravă la Spitalul Județean Suceava.
Accidentul a avut loc în jurul orei 3.30, iar mașina cu care circulau cei cinci a lovit cu putere un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.
Este vorba de un autoturism marca Audi, cu volan pe dreapta, a cărei epavă a fost observată de un echipaj SMURD B2 care se întorcea de la o altă intervenție.
Conform IPJ Suceava, la data de 21.08.2023, ora 03:35, un tânăr în vârstă de 19 de ani din com. Dornești, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul (prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă), circulând pe DN 17 din com. Dorna Candrenilor, din direcția Bistrița către Vatra Dornei, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că șoferul avea permis de conducere valabil.
Maria Balan și Andrei Pintilescu
Ioana Tiperciuc