Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că miercuri dimineață a fost semnat Acordul – cadru pentru furnizarea de autobuze cu sistem de propulsie electric, cu lungimea de șase metri.
Acordul a fost semnat cu firma care a câștigat licitația S.C. „Anadolu Automobil Rom” S.R.L.
Valoarea estimată a acordului – cadru este de 19.713.412,5 lei pentru un număr de 17 autobuze.
Durata contractului este de opt luni.
Edilul a precizat că primele zece autobuze vor fi livrate în maxim șase luni de la semnarea Acordului – cadru. După semnarea actului adițional la contractul de finanțare se va încheia al doilea contract subsecvent pentru celelalte șapte autobuze electrice.