Adolescentă în stare avansată de ebrietate, sechestrată în baia unui bar, unde administratorul a încercat să profite de ea. Incidnetul s-a petrecut la Fălticeni iar la fața locului s-a intervenit ca în filmele de acțiune.

Miercuri, în jurul orei 16.00, Poliția Municipilui Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de o adolescentă de 16 ani că o tânără nu este lăsată să plece dintr-un bar din municipiul Fălticeni.

La fața locului s-a deplasat patrula de siguranta publică din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni constând faptul că localul respectiv era încuiat. Cazul a fost preluat de o echipa operativă complexă, fiind solicitat sprijin de forțe suplimentare, având în vedere posibila situație de risc.

Polițiștii au stabilit că, în jurul orei 14.00, mai multe adolescente din Fălticeni, dar și din comune din mediul rural limitrof, eleve la un liceu tehnic din municipiul Fălticeni, s-au întâlnit pentru a consuma băuturi alcoolice.

Tinerele au inceput să consume alcool, acestora alăturându-se, la un moment dat, inclusiv administratorul barului, respectiv un bărbat de 47 de ani, din municipiul Fălticeni.

Pe fondul consumului excesiv de alcool, o adolescentă de 16 ani din grupul de tinere a acuzat o stare de rău, deplasându-se la toaletă, unde a fost urmată și de administratorul barului.

În acest context, întrucât cei doi nu mai ieșeau și nu răspundeau apelurilor colegelor fetei, dar și unui alt tânăr de 16 ani, ajuns în bar, una dintre minore a sesizat Poliția, apreciind o stare de risc în care se afla colega sa.

S-a încercat pătrunderea în interiorul locației, însă la sosirea echipajelor la fața locului, ușa de acces în bar era închisă prin interior, iar la apelurile telefonice nici administratorul și nicio alta tânăra nu au răspuns.

Având in vedere posibila situație de risc victimal, s-a relaționat în regim de urgență cu unitatea de parchet și s-a decis pătrunderea forțată în locație. Activitatea s-a desfășurat fără incidente, în interior fiind identificați un tânăr de 16 ani, alte două adolescente, precum tânăra de 16 ani (care a făcut obiectul apelului 112), într-o stare avansată de ebrietate și confuză.

Anticipând intenția de părăsire a locației pe o ușă secundară din spatele imobilului, polițiștii au format în această zonă un punct fix, reușindu-se interceptarea si imobilizarea administratorului de 47 de ani, care a încercat să fugă pe această cale de ieșire.

Toate persoanele erau sub influența băuturilor alcoolice, fără a prezenta însă urme de violență și fără a fi identificate indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte de violență.

S-a solicitat echipaj medical pentru tânăra de 16 ani, aflată in stare avansată de ebrietate și s-a dispus evaluarea medicală.

Din datele medicale preliminare nu s-a putut concluziona existența certă a unui act sexual, dar cadrele de la Medicină Legală se vor pronunța în acest sens. Totodată adolescenta le-a declarat polițiștilor că nu își amintește ce s-a întâmplat, ea fiind prea beată.

La data de 21 noiembrie, adolescenta a fost audiată la sediul Poliției Municipiului Fălticeni, în prezența reprezentantului legal.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sun aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de viol, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului și urmând a se stabili cu exactitate cum s-a petrecut incendiul.

Totodată, au fost anunțați despre acet caz și reprezentanții DGASPC Suceava, Inspectoratului Școlar Suceava și Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.