Amenzi de peste 17.300 de lei aplicate pentru petreceri în noapte și nepurtarea măștii. Sancțiunile au fost aplicate luni de polițiști după o amplă acțiune de control la Botoșana.
În câteva baruri și în aer liber au fost depistate petreceri în noapte, în ciuda prevederilor impuse de pandemia de COVID-19.
La 08.05.2021, în intervalul orar 19:00-23:00, la nivelul Poliției Municipiului Suceava și a Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești s-a organizat o acțiune în vederea îmbunătățirii climatului de ordine și siguranță publică, creșterii autorității poliției, în scopul diminuării riscului rutier şi pentru asigurarea respectării normelor legale instituite în scopul prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus SarsCov-2.
La acțiunea organizată au participat 6 lucrători de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, acţionând în zonele stabilite în echipe mixte cu autospeciale din dotare.
Efectivele participante au acționat pe raza de competență a Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, unde au fost înregistrate anterior evenimente de tulburare a ordinii și liniștii publice, fapte comise cu violență, acte de comerț ilicit, precum și nereguli la regimul rutier.
S-au aplicat 10 amenzi, în valoare totală de 17.320 lei.
În jurul orei 22:20, pe raza comunei Botoșana, s-a constatat faptul că la operatorul economic tip caffe-bar, SC Lăzăreanu SRL, se desfășoară activități de comerț, respectiv comercializarea de băuturi alcoolice și non-alcoolice clienților, fără a fi respectate măsurile impuse în contextul SARS – COV 2, respectiv organizarea și desfășurarea activității cu nerespectarea programului de funcționare în perioada stării de alertă. Administratorul barului a fost sancționat contravențional cf. Legii nr. 55/2020 cu amendă în valoare de 10.000 lei.
În jurul orei 22:25, tot pe raza comunei Botoșana, s-a constatat faptul că la operatorul economic tip caffe-bar, S.C. Băieșu S.R.L, nu se respectă măsura impusă în contextul SARS – COV 2, respectiv organizarea și desfășurarea activității cu nerespectarea programului de funcționare în perioada stării de alertă. Administratorul barului a fost sancționat contravențional cf. Legii nr. 55/2020 cu amendă în valoare de 5.000 lei.
În jurul orei 23:10, polițiștii au fost sesizați direct de către numitul Solcanu Gheorghe cu privire la faptul că pe raza comunei Botoșana, este în desfășurare un eveniment privat în spațiul deschis, la care participă mai multe persoane.
La fața locului, într-un foișor aflat în zona denumită popular Albeni, închiriat de câteva persoane, se afla un grup de tineri care. La vederea polițiștilor, parte dintre petrecăreți a fugit. La fața locului au fost identificate 6 persoane, care au fost sancționate contravențional.