Zeci de amenzi, vineri, la Șezătoarea Vicovenilor, pentru hore în pandemie. Organizatorii, printre care și Primăria Vicovu de Sus, nu s-au sinchisit de legi și nici de pandemie.

Lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au descins pentru a doua oară la eveniment după ce au văzut imaginile transmise în direct din Căminul cultural, unde lumea dansa în hore fără mască și ca sardelele.

Asta în condițiile în care Spitalul Rădăuți – cea mai apropiată unitate spitalicească este spital COVID iar la ATI nu mai sunt locuri pentru bolnavii COVID.

La fața locului s-a intervenit cu un număr de cinci lucrători de poliție din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus și în sprijin un echipaj de poliție format din doi lucrători din cadrul Secției 4 de Poliție Gălănești.

La căminul cultural de pe raza orașului Vicovu de Sus, zona Laura, Primăria Orașului Vicovu de Sus în parteneriat cu școlile gimnaziale organizează în perioada 15-19.02.2022 ”ȘEZĂTOAREA VICOVENILOR” ce presupune activități meșteșugărești, culturale cu specific tradițional.

La fața locului, în incinta căminului a fost identificat administratorul din cadrul Primăriei Orașului Vicovu de Sus, numitul Schipor Marian, cât și un consilier local, Poleucă Gheorghe, din cadrul Primăriei Orașului Vicovu de Sus.

În interiorul căminului cultural, au fost identificate în jur de 75 de persoane îmbrăcate în port tradițional, vârstnici și tineri (elevi) din cadrul școlilor generale cu vârste cuprinse între 12-18 ani.

Nu se respectau însă normele de distanțare socială, respectiv se dansa în hore, cât și portul măștii de protecție obligatoriu, fiind sancționate contravențional conform Legii 55/2020 un număr de 24 de persoane cu amenzi în valoare totală de 6.500 lei.

De asemenea, organizatorul evenimentului, Gheorghiță Constantin de 35 ani, a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020, cu amendă în valoare de 5.000 lei, întrucât nu a luat măsurile de protecție stabilite împotriva virusului SARS-COV 2 pentru organizarea evenimentului.

Cu ocazia intervenției, evenimentul a fost întrerupt, participanții părăsind sala, iar unitatea care găzduia evenimentul a fost închisă de către administrator.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.