Anchetă la DSP Suceava în cazul unui angajat care ar fi fost vaccinat fictiv anti-COVID. Este vorba despre un referent care a murit în urma infecției cu COVID-19.

Au apărut suspiciuni în ceea ce privește vaccinarea după ce bărbatul de 58 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava în urma infecției cu COVID, în data de 2 noiembrie.

Acesta susținea că a fost imunizat împotriva COVID cu două doze, în lunile mai şi iunie, a.c.

Starea de sănătate a angajatului DSP Suceava s-a depreciat însă foarte mult, el suferind insuficienţă respiratorie şi ischemie acută la un picior, fapt ce a ridicat suspiciuni în rândul medicilor care l-au îngrijit.

În data de 14 noiembrie bărbatul a decedat la Reanimarea Spitalului Județean Suceava. Acesta nu avea alte boli și din aceste motive s-a luat legătură cu DSP Suceava.

În urma cercetărilor preliminare, s-a conturat ipoteza că pacientul decedat ar fi fost vaccinat în mod fictiv, datele sale fiind introduse în sistem de către o asistentă medicală din cadrul DSP Suceava.

La nivelul DSP Suceava s-a constituit o comisie care a verificat statusul vaccinal al pacientului, modul de consemnare a datelor in Registrul Electronic National al Vaccinărilor și au fost cerute detalii la CNSCBT (ca administrator al registrului electronic).

Ancheta vizează și pe asistenta din cadrul DSP Suceava, care a declarat ca a înregistrat vaccinarea in RENV, având acces la registrul electronic, conform atribuțiilor profesionale specifice.

Prima măsură a fost luată, ridicându-i-se angajatei accesul la registrul electronic național. DSP Suceava a supus atenției acest caz Ministerului Sănătății și au fost sesizate Inspectoratul Județean de Poliție Suceava și Direcția Investigare a Criminalității Economice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.