Anchetă a Biroului Control Intern al IPJ Suceava după ce o tânără de 18 ani s-ar fi sinucis din cauza unui polițist cu care avea o relație amoroasă de ceva vreme. Tânăra de 18 ani s-a automutilat și s-a spânzurat în garsoniera sa din orașul Broșteni.

Localnicii au scris redacțiilor ziarelor online din Suceava și au mărturisit că fata avea o relație cu un polițist din localitate, care o umilea și se comporta brutal cu ea. Ioana împlinise recent 18 ani. Era din Dolhești și a ajuns la Broșteni în 2021, în plasament.

Fata are o poveste cutremurătoare. Părinții s-au despărțit iar Ioana Pavăl și Sora ei au rămas în grija tatălui, asta deoarece mama le-a respins mereu pe cele două surori. La un moment dat însă, tatăl a plecat la muncă în străinătate iar fetele au fost îngrijite o vreme de bunica lor.

Cum brătrâna nu a mai făcut față, Ioana a ajuns în cele din urmă în plasament, la Broșteni, unde ar fi devenit iubita unui cunoscut polițiști din oraș, relația lor fiind de notorietate în localitate.

La 18 ani, ea a avrut să își ia viața în propriile mâini, și-a găsit un loc de muncă și s-a mutat în garsoniera în care s-a spânzurat în seara zilei de 12 august.

Localnicii spun că și-ar fi pus capăt zilelor din cauza polițistului cu care avea o relație de mai mult timp și care se comporta brutal cu ea și o umilea. Acesta ar fi făcut publice imagini cu fata în posturi intime.

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale – IPJ Suceava desfășoară activități de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanțelor decesului tinerei de 18 ani.

În cauză a fost efectuată și necropsia cadavrului, fără a fi evidențiate urme ale vreunei infracțiuni intenționate.

De asemenea, având în vedere apariția în spațiul public a unor date, privind o presupusă relație anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea IPJ Suceava a dispus în regim de urgență și verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenței unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al polițistului sau alte aspecte de interes în cauză.

Pe rețelele de socializare a fost lansată o petiție, semnată de sute de oameni până la acest moment. Se cere o anchetă serioasă în acest caz și se acuză faptul că tragedia prin care a trecut fata în ultimii ani a fost mușamalizată:

Avem mai multe informații cum că toată tragedia din noaptea de 12.08 care a avut-o drept victimă pe Ioana Pavăl,a fost mușamalizată.

1. Ioana a sunat la 112 înainte să facă gestul necugetat,iar la fața locului s-a prezentat sora ei însoțită de comisarul care i-a făcut viața un calvar. De ce el? Având în vedere altercațiile și despartirea celor doi,cu siguranță Ioana ar fi sunat la secție ci nu pe el.

2. Telefonul Ioanei a fost luat la secția din Brosteni,acolo unde lucrează comisarul.

3. Nu s-a solicitat criminalistica ,lucru care este inacceptabil,sinuciderea poate fi mascată,mai ales că este implicat un om cu „grade”.

4. Ioana a transmis prietenilor modul brutal care îl folosea cu ea. „Ieri a turbat,după ce m-a caftit s-a dus la lucru”

să fie oare gestul Ioanei doar o mascare a adevărul? Ce avea Ioana important în telefon și de ce a trebuit să ajungă la poliție?
Hai să ne unim,să răzbunăm fiecare om care a suferit din cauza oamenilor cu „pile” haideți să găsim adevărul și să îi facem dreptate Ioanei,ca sufletul ei să fie liniștit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.