Angajata MAPN, care la beție a dat cu mașina peste un om și apoi a plecat, a fost reținută. femeia în vârstă de 30 de ani, cadru militar la o unitate din Bistrița Năsăud, va sta după gratii următoarele 24 de ore.
Ea s-a urcat la volan aproape în comă alcoolică și a dat peste un biciclist, pe o stradă din Vatra Dornei.
După impact, șoferița nu a oprit la locul accidentului, așa cum ar fi fost normal.
Biciclistul de 64 ani, localnic, a fost rănit la cap, suferind un traumatism cranio – cerebral deschis. El a fost dus la spitalul din Vatra Dornei , ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a rămas internat.
S-au constituit mai multe echipe de căutare iar pe parcursul verificărilor efectuate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei a fost identificat autoturismul implicat în accident, la o distanță de aproximativ 300 de metri față de locul comiterii faptei, pe o stradă laterală, la volanul mașinii aflându-se o femeie în vârstă de 30 de ani.
Persoana în cauză se afla în vizibilă stare de ebrietate, fiind identificată în autoturismul oprit cu capul pe volan, aproape adormită.
Conducătoarea auto mirosea a alcool, iar cu ocazia testării cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 1.72 mg. alcool/l în aerul expirat.
Pe numele femeii a fost înregistrat dosar penal, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Militar Bacău.