Prăpăd făcut de un șofer care pe fondul oboselii a dormit la volan. Acesta a intrat cu mașina în curtea unei societăți comerciale din Pojorâta și a lovit angajați ai firmei respective. Accidentul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 18.00. Un bărbat de 57 de ani, din Constanța, în timp ce conducea autovehiculul marca BMW pe raza localității Pojorâta, având direcția de deplasare dinspre municipiul Câmpulung Moldovenesc spre Vatra Dornei, a adormit la volan, ocazie cu care a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă, intrând în curtea unei firme iar apoi oprindu-se în sediul acesteia. Șoferul avea în mașină 3 pasageri. După producerea accidentului, o femeie de 88 ani – care se afla în interiorul societății, cât și doi bărbați, de 61 respectiv 69 ani, din comuna Pojorâta, care se aflau în curtea societății, au fost răniți. Ei au fost preluați de mai multe echipaje de ambulanță și transportați la Spitalul municipal din Câmpulung Moldovenesc, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Cei trei nu se aflau în stare gravă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, în vederea determinării alcoolemiei. El s-a ales cu dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.