Ansamblu auto de 40.000 de euro, confiscat de polițiști cu tot cu lemnul transportat ilegal. Polițiștii au descoperit transporturi ilegale de lemn efectuate de o firmă din Pojorâta.
Având în vedere indiciile privind săvârșirea mai multor ilegalități silvice, cercetările au fost extinse și la depozitele agentului economic din comuna Pojorâta, fiind dispusă confiscarea unui ansamblu auto, a peste 150 metri cubi material lemnos și fiind aplicate și sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 lei.
Astfel, inițial polițiștii au constatat că pe 16 mai un agent economic din comuna Pojorâta, județul Suceava, în intervalul orar 09:00 – 12:00, a realizat cu un ansamblu auto format din autoutilitară și remorcă, un număr de două transporturi de material lemnos, care și-au pierdut proveniența legală pe timpul transportului.
Din cercetări a reieșit că destinația finală și descărcarea materialului lemnos s-a realizat în depozitul de material lemnos al unității economice și nu la destinatarul persoană fizică ce apărea pe avizul de însoțire electronic.
Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea a două fapte de ”transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc neînsoțite de documente specifice de transport”.
În cadrul cercetărilor a fost inventariat și transportul de material lemnos indisponibilizat în data de 16 mai, transportat cu același mijloc de transport, ocazie cu care s-a stabilit că se transporta în plus cantitatea de 2,75 mc lemn gater rășinoase, motiv pentru care s-a dispus sancționarea agentului economic cu amendă în valoare de 2.000 lei și s-a dispus măsura complementară a confiscării faptice a respectivei cantități de material lemnos, cu o valoare de 422 lei.
Prin ordonanță, polițiștii au dispus ridicarea și indisponibilizarea ansamblului auto în valoare de circa 40.000 euro, care a fost depus în spațiul de păstrare al acestor categorii de vehicule, aparținând IPJ Suceava din comuna Stroiești.
Ulterior, împreună cu reprezentații Gărzii Forestiere Suceava și cu sprijin logistic din partea Direcției Silvice Suceava s-a dispus realizarea unui amplu control de inventariere a materialului lemnos (buștean și cherestea) aparținând unității economice.
Tot prin ordonanță s-a dispus și sistarea oricăror activități economice la depozitul de material lemnos pe perioada verificărilor, fiind dispusă și indisponibilizarea cantității totale de cca. 430 mc material lemnos (buștean și cherestea), aflată în depozit.
Activitatea de inventariere a materialului lemnos de către polițiști și specialiștii silvici s-a desfășurat în perioada 17 – 25 mai 2023, la întreaga activitate fii prezent și administratorul societății.
Pentru inventariere s-au folosit mijloacele omologate metrologic iar carnetele de inventariere a materialului lemnos au fost predate în original organelor de poliție.
Pentru neregulile constatate polițiștii ai dispus sancționarea contravențională a agentului economic cu amendă în valoare de 30.000 lei și măsura complementară a confiscării volumului de 135,79 mc materiale lemnoase, în valoare de 25.751 lei fără TVA.
Totodată, s-a dispus sancționarea contravențională cu amendă în valoare de 10.000 lei și măsura complementară a confiscării volumului de 15,89 mc materiale lemnoase, în valoare de circa 4000 lei.
Polițiștii au sancționat contravențional operatorul economic cu amendă în valoare de 3.000 pentru transportul materialelor lemnoase fără receptorul GPS al dispozitivului mobil pornit pe toată perioada transportului până la destinație.
O altă sancțiune contravențională a fost aplicată de către polițiști pentru neîmprejmuirea spațiului de depozitare a lemnului rotund de rășinoase deținut de societatea respectivă.