Apa caldă nu va fi oprită în acestă vară în municipiul Suceava pentru efectuarea de lucrări la rețea din cauza pandemiei de COVID-19. Se știe, măsurile de igienă trebuie respectate cu strictețe. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a făcut miercuri anunțul. Edilul a precizat că se vor face doar face opriri temporare punctuale, în zonele unde vor fi efectuate lucrări dar apa caldă nu va fi oprită în tot municipiul.
„Ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut în această săptămână cu reprezentanții Thermonet și Bioenergy Suceava am stabilit că nu se va opri apa caldă în această vară în municipiul Suceava.Vom avea opriri punctuale numai acolo unde vom lucra. Astăzi lucrăm la punctele termice din Zona ANL Gară și Liliacului”, a declarat Ion Lungu.
Edilul a completat că în momentul de față se lucrează la mai multe instalații de recirculare pentru îmbunătățirea parametrilor apei calde în Burdujeni și în zona centrală.”Continuăm să modernizăm sistemul de transport și distribuție al energiei termice în oraș” a transmis Lungu.