Aparținătorii bolnavilor de la Spitalul Județean Suceava pot afla informații despre starea acestora prin telefon, într-un anumit interval orar.
Purtătorul de cuvânt al unității sanitare, medicul Dan Teodorivici, a declarat că, în vederea eficientizării comunicării cu familiile pacienților, se stabilește un program între orele 12 – 15.00, pentru a raspunde la apelurile telefonice ale aparținătorilor.
Acesta a explicat că în fiecare secție din Spitalul Județean Suceava va fi desemnată o persoană responsabilă să raspundă la telefon.
Dan Teodorovici a precizat că se va comunica prioritar cu persoana desemnata de către pacient la internare pentru a fi informată cu privire la starea pacientului.
Famiile sunt rugate să se informeze prin intermediul acestei persoane.
Durata convorbirilor va fi limitată la 10 minute, pentru a putea oferi informații la cât mai mulți apelanți.
Buna ziua . Sunt internata cu covid, sectia infectioase si vreau sa va spun ca incepand de la doctori , asistenti si infirmiere , toti sunt dedicati si isi fac treaba cu profesionalism . Mai degraba avem pacienti , care se pot ridica , isi primesc masa la timp etc dar care se cred la hotel si ca si-au platit asistent personal ! Toate cadrele medicale sunt mai obosite decat noi si poarta pe umeri responsabilitatea a zeci de persoane ! Ar trebui si pacientii sa fie mai intelegatori si sa nu ii agasati , ganditi-va ca si ei sunt oameni si au si ei problemele lor personale !