maceta, sursă foto Stiri Giurgiu

Atac sângeros cu macetele pe terasa unui bar din localitatea Arbore. Trei indivizi au atacat și rănit un bărbat sub ochii celorlalți clienți.

Trei indivizi de etnie rromă au fost arestați pentru 30 de zile după ce înarmați cu macete au atacat un bărbat, pe terasa unui bar.

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de indivizii care au dat un atac sângeros cu maceta.

Ei sunt cercetați pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor și a infracțiunilor de amenințare, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Atacatorii au fost reţinuți pentru 24 de ore.

În cursul zilei de marți, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de cei trei pentru 30 de zile, propunere care a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi emiţând mandate de arestare.

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.

Potrivit procurorilor, în seara zilei de 04 august, în intervalul orar 23.20-23.30, cei trei indivizi s-au organizat și înarmat fiecare cu câte o sabie metalică de tip macetă, după care s-au deplasat lângă și apoi pe terasa unui bar din localitatea Arbore. Acolo, în prezența mai multor clienți, după un scurt conflict verbal, au lovit cu săbiile în mod repetat, cu intensitate, la nivelul capului și al umerilor, pe persoana vătămată producându-i acesteia leziuni prin lovire și tăiere care au necesitat pentru vindecare 10-12 zile îngrijiri medicale.

Victima, cu ajutorul unor persoane aflate pe terasa barului a reușit să se refugieze și baricadeze în interiorul barului, iar inculpații au proferat amenințări cu moartea la adresa sa și au lovit ușa și fațada clădirii barului cu săbiile, provocând teama și indignarea clienților prezenți.

Cercetările continuă în cazut acestui atac sângeros cu maceta în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.