Trei tineri au fost reținuți după ce au înscenat un jaf ca în filme, pentru a pune mâna pe banii de la o sală de jocuri. Este vorba despre doi indivizi și supraveghetorul unei săli de jocuri.
Cei trei au pus la punct un scenariu demn de filmele de acțiune și au furat dintr-un seif aproape 40.000 de lei.
Jaf regizat în ajun de Crăciun
Jaful regizat s-a petrecut chiar în ajun de Crăciun, pe 24 decembrie 2024. În jurul orei 07.00, Politia Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un tânăr de 25 ani, din comuna Satu Mare, angajat la o sală de jocuri, cu privire la faptul că a fost amenințat cu un pistol și i s-a furat o sumă importantă de bani.
Din primele investigații s-a stabilit că în dimineața zilei de 24 decembrie, în jurul orelor 07.00, în timp ce tânărul se afla singur într-o sală de jocuri, din municipiul Rădăuți, în interior a pătruns o persoană necunoscută de sex masculin, având fața acoperită cu cagulă și care, folosind un obiect ce părea a fi un pistol, pe care îl avea asupra sa, l-a amenințat pe acesta, solicitându-i toate sumele de bani din casierie.
În aceste împrejurări, determinat de amenințarea cu arma, tânărul de 25 de ani a descuiat ușa casieriei de la sala de jocuri și mai apoi seiful în care se aflau sumele de bani, oferind persoanei necunoscute suma de 36.800 lei.
Polițiștii și-au dat seama că e o cacealma
Începând cu data de 24 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Rădăuți au desfășurat activități complexe de cercetare pentru identificarea autorului.
Oamenii legii au stabilit că, în baza unei înțelegeri prealabile și a unui plan infracțional anterior conceput, dintre supraveghetorul sălii de jocuri, și cu doi tineri de 30 de ani, din municipiul Rădăuți și un altul de 31 de ani, la data de 24 decembrie, în jurul orei 07.00, ultimii doi s-au deplasat cu autoturismul unde funcționează sala de jocuri respectivă.
Tânărul de 25 de ani era la acel moment angajat al unității, de aproximativ o lună de zile, în calitate de supraveghetor sală jocuri și era de serviciu, pe final de tură.
Ajunși la sala de jocuri, tânărul de 30 de ani a coborât din autoturism, cu fața mascată (glugă pe cap și mască în zona gurii și a ochilor) a pătruns în interiorul sălii de jocuri și, prin folosirea unei arme de culoare neagră cu aparența unui pistol real, conform planului infracțional anterior, l-a amenințat pe supraveghetorul sălii, care era singur în unitate, solicitându-i în mod repetat să deschidă seiful și să-i ofere sumele de bani depozitate în interior.
Angajatul sălii de jocuri s-a conformat solicitării „sub amenințarea armei”, a deschis ușa camerei în care se afla seiful precum și seiful, a scos suma de 36.800 lei și i-a introdus într-o borsetă, pe care bărbatul de 30 de ani o avea asupra sa.
După ce și-a însușit suma de bani, cel din urmă a părăsit în grabă sala de jocuri, fiind preluat imediat de către amicul său în vârstă de 31 de ani.
Angajatul care era mână în mână cu hoții a cerut ajutor la 112
Pentru a masca planul infracțional dintre cei trei, după plecarea autorului, angajatul societății a sesizat organele de poliție prin intermediul SNUAU 112 și a reclamat în fals faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie, comisă de către persoane necunoscute.
Ulterior, cei trei au împărțit suma de bani rezultată din faptă.
După documentarea și stabilirea situației de fapt precum și identificarea persoanelor implicate, la data de 12 februarie, Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a organizat o acțiune de amploare ce a presupus efectuarea unui număr de cinci percheziții domiciliare pe raza județelor Suceava și Ilfov, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciilor de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava respectiv IPJ Ilfov precum și din cadrul Poliției Orașului Chitila – Postul de Poliție Chiajna.
Perchezițiile s-au efectuat pe raza localităților Rădăuți, Marginea și Botoșana din județul Suceava respectiv Chiajna, județul Ilfov și i-au vizat pe cei trei suspecți.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate și conduse la sediul Poliției Municipiului Rădăuți un număr de cinci persoane care au avut implicații în jaful regizat.
De asemenea, cu ocazia perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe bunuri și telefoane mobile care privesc cauza.