„Datorită eforturilor susținute ale ministrului Transporturilor Autostrada Moldovei va fi realizată”, declară senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.

Ioan Stan a anunțat că întreg tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii Moldovei, de 83 de kilometri, va avea același constructor și că lucrările umează să fie demarate.

Este vorba despre compania românească UMB, care a câștigat licitația pentru toate sectoarele.

Senatorul PSD de Suceava a precizat că, în timp ce unii se bat cu pumnul în piept și își alocă meritul pentru construcția acestei autostrăzi, minitrul PSD al Transporturilor – Sorin Grindeanu și echipa sa fac demersuri susținute pentru ca investiția să fie realizată.

Redăm declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:

„În timp ce alții se laudă cu așa zisele lor realizări în privința autostrăzilor, deși nu au nicio competență sau vreun rol în realizarea acestora, PSD chiar le face.

Astfel, Ministerul Transporturilor reușește să mențină cadența finalizării procedurilor pentru a deschide cât mai rapid șantierele de lucru pe Autostrada Moldovei. Drept urmare, întreg tronsonul Buzău-Focșani, de 83 de kilometri, va avea același constructor, respectiv compania românească UMB, care a câștigat licitația pentru toate sectoarele

Obiectivul asumat de ministrul Transporturilor este ca până la finalul anului să fie finalizate licitațiile și desemnați câștigătorii pentru toate cele 13 secțiuni ale autostrăzii Moldovei.

PSD consideră că racordarea Moldovei cu Bucureștiul, prin infrastructură rutieră la  nivel de autostradă este de-o importanță vitală pentru dezvoltarea economică a județelor din estul României, pentru atragerea de investiții și mai ales pentru oprirea exodului populației.

De aceea partidul nostru acordă prioritate maximă acestui proiect, îl susține și-l va sprijini total, atât la nivelul Ministerului Transporturilor, cât și al Guvernului, în general.

De altfel, activitatea intensă de pe șantierele de infrastructură gestionate de Ministerul Transporturilor se reflectă și în dinamica statistică a lucrărilor de construcții. Astfel construcțiile inginerești au crescut cu 4,3% în iulie față de perioada similară a anului trecut.

Acestea fiind spuse, suntem convinși că datorită eforturilor susținute ale ministrului Transporturilor și a echipei ministeriale pe care o conduce, Autostrada Moldovei va fi realizată.

Si chiar dacă nu știm să ne lăudăm așa cum o fac unii dintre colegii de coaliție, demonstrăm în schimb mereu, când suntem la guvernare, că știm să facem. Iar faptele cântăresc mai mult în fața oamenilor decât vorbele.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.