Băiețel născut în ambulanța SMURD care îl transporta la spital. Mama a fost asistată de trei paramedici. Copilul și mama lui au ajuns cu bine la Spitalul Fălticeni și sunt sănătoși.
Un băiețel născut în ambulanța SMURD, sâmbătă seară, a fost moșit de trei paramedici cu state vechi: plutonierii adjutanți Constantin Spînu și Niculiță Aioanei, împreună cu plutonierul major Iulian Ochiană. Aceștia au avut parte de multe misiuni de salvare în cariera lor, au salvat oameni de la moarte după ce i-au resuscitat, au alinat durerea celor răniți în accidente și le-au acordat îngrijiri medicale, însă niciodată nu au asistat la o naștere.
Pompierii militari, membri ai echipajului SMURD de la Punctul de Lucru Dolhasca, au fost solicitați sâmbătă, în jurul orei 19:30, să intervină în localitatea Siliștea pentru transportul la spital al unei femei gravide, care prezenta contracții. Pacienta, în vârstă de 42 de ani, mamă a 8 copii, îl aștepta pe al nouălea… A avut dureri suportabile de dimineață și nu a intrat în panică, însă, pe seară, acestea au crescut în intensitate și a decis să sune la 112.
Ambulanța SMURD a pornit spre Maternitatea Fălticeni, și tot drumul, destul de lung, băieții au încurajat-o pe femeie – „Mai avem puțin, imediat ajungem!”, în speranța că vor ajunge la timp… Însă, cu doi kilometri înainte de destinație, bebelușul n-a mai avut răbdare…
Paramedicii, echipați corespunzător și cu kitul (setul) de nașteri deja pregătit, au asistat femeia și s-au bucurat când micuțul (căci băiețel era, iar mama a aflat aceasta odată cu pompierii) a-nceput să plângă și să se miște energic, semn de sănătate…
Bebelușul, în greutate de 3,180 kilograme, a fost preluat de medicul de gardă, dr. Casian Mireuță, care l-a monitorizat și i-a asigurat, pe mamă și pe paramedici, că totul e în regulă. Apoi, dr. Mireuță i-a felicitat pe membri echipajului SMURD, care încă erau sub imperiul emoțiilor, pentru calitatea și reușita intervenției.
„Fie că o salvezi, fie că asiști la prima respirație, Viața este o taină, iar pentru salvatori aceste misiuni reprezintă o binecuvântare și o motivație pentru a merge mai departe. Mai ales că, în carieră, au parte și de multe „pierderi”…
În spatele misiunilor lor sunt mii de rugăciuni ale celor de acasă, care așteaptă o veste izbăvitoare. E o responsabilitate enormă, care nu are cum să nu îi mobilizeze și să scoată ce e mai bun din ei și din experiența lor.
Îi transmitem sănătate multă mamei, pruncului și le dorim să se întoarcă cât mai repede acasă, unde tatăl și cei 8 frați ai micuțului, îi așteaptă! Chiar dacă este o cifră care poate părea mare, în rândul membrilor familiei, sistemul de valori este diferit de la caz la caz… Iar în situația la care facem referire, suntem siguri că vorbim de o familie bogată și frumoasă…”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alina Găleată.