Discuții pentru o alianță ALDE-PRO România, în vederea susținerii unui candidat comun la alegerile prezidențiale. Președintele ALDE Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, a participat la discuțiile de miercuri dimineața între liderii naționali ale celor două formațiuni.
„Este o discuție mai veche, care a fost reluată. Nu s-a decis nimic definitiv pentru că e nevoie ca structurile de conducere colective din cele două partide să ia această decizie”, a declarat Băișanu miercuri după amiază. Deputatul de Suceava a precizat însă că ALDE este dispus să negocieze și cu PSD pentru ca liderul Călin Popescu Tăriceanu să aibă sprijinul acestei formațiuni la agelerile prezidențiale.
Acesta este de părere că cei mai importanță aliați ai PSD sunt PNL și USR, din moment ce reprezentanții PNL și USR nu vor să intre la guvernare.
Băișanu vorbește despre negocierile ALDE cu PRO România
Se are în vedere susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale, în speță susținerea lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta stă foarte bine în sondaje.