Bărbat găsit mort în camera unui hostel din Rădăuți. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.
Joi, la orele 20.20, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că într-o cameră a unui hsotel din oraș a decedat o persoană.
Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că bărbatul respectiv, în vârstă de 59 ani, din comuna Gălănești, se afla cazat la o unitate de pe strada 1 Mai, din Rădăuți.
Întrucât acesta nu a fost văzut de miercuri și nici nu a mai ieșit din cameră, administratorul unității de cazare a bătut la ușă.
Deoarece bărbatul nu a răspuns, administratorul a luat cheia de rezervă, a descuiat ușa pentru a pătrunde, constatând că ușa este blocată.
În final acesta a forțat ușa, ocazie cu care a constatat că persoana respectivă se afla întinsă pe podea, în fața ușii. La fața locului a sosit un echipaj al SAJ – Suceava care a constatat decesul.
Acesta nu prezenta urma de violență și nici elemente care să creeze suspiciuni cu privire la deces.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Rădăuți în vederea efectuării necropsiei iar polițiștii au deschis dosar de cercetare.