Bărbat din Frătăuții Noi, găsit mort în camera unei pensiuni, în prag de Paște. Acesta a fost găsit fără suflare pe 3 mai, iar polițiștii efectuează acum cercetări.
În data de 03 mai, în jurul orei 21.00, polițiștii au fost sesizaţi prin SNUAU 112că un bărbat a fost găsit mort în camera unei pensiuni din Solca.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care a constatat decesul bărbatului în vârstă de 69 ani, din comuna Frătăuții Noi.
Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul s-a cazat la o pensiune din orașul Solca, un angajat al unității de cazare l-a găsit pe acesta fără suflare, în grupul sanitar al camerei.
În prezența unui lucrător criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, s-a procedat la efectuarea cercetării la fața locului, nefiind identificate urme vizibile de violență.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului din orașul Gura Humorului în vederea efectuării neocropsiei și stabilirea cauzei decesului.