Bărbat găsit mort într-o fântână arteziană, la Câmpulung Moldovenesc. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de Ziua Națională, dis de dimineață.

La data de 1 Decembrie, orele 06,35, Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată telefonic de către un polițist local despre un bărbat găsit mort într-o fântână arteziană din oraș, din zona platoului central.

Bărbatul a fost identificat în persoana lui Ignat Apostol, de 61 de ani, din comuna Grivița, județul Galați.

La fața locului s-a prezentat un echipaj de intervenție al Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc și un echipaj ambulanțier – care a constatat decesul bărbatului. Este vorba despre un om al străzii.

Nu au fost identificate urme de violență pe corp.

Trupul persoanei vătămate a fost ridicat şi dus la morga spitalului din Câmpulung Moldovenesc, fiind dispusă procedural autopsia cadavrului, având în vedere modul și împrejurările survenirii decesului.

Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut decesul bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.