Bărbat găsit mort pe o bancă în fața unui bloc din Vatra Dornei. Descoperirea a fost făcută vineri după amiază.

Vineri, la ora 14:27, Poliția municipiului Vatra  Dornei a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112 de către o asistentă din cadrul S.A.J Suceava – substația Vatra Dornei, despre faptul că a fost solicitată să acorde îngrijiri medicale unui bărbat găsit mort pe o bancă în fața unui bloc, pe strada Mălinilor din municipiul Vatra Dornei.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au demarat cercetări.

A reieșit că un trecător a observat  bărbatul care părea a fi decedat și care se afla pe o bancă în fața unui bloc de locuințe, și din acest motiv a apelat S.N.U.A.U. 112 și a solicitat sprijinul serviciului de ambulanță.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, fiind identificat un bărbat de 72 ani, localnic, în stop cardio-respirator ireversibil.

Persoana în cauză era cunoscută ca și consumatoare de băuturi alcoolice, având afecțiuni medicale și locuind singură.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat și la examinarea cadavrului în cauză, fără a fi descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acestuia, fiind depus la Morga Spitalului municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

În continuarea cercetărilor ce se efectuează în cauză, solicităm notificarea Serviciului de Medicină Legală Suceava, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.