Bărbat găsit spânzurat, la Udești. Descoperirea a fost făcută chiar de mama bărbatului.

Un localnic din sat Plăvălari, comuna Udești, a sunat la 112 și a reclamat că o persoană a fost găsită spânzurată la domiciliu.

Din discuțiile purtate cu apelantul a reieșit faptul că în noaptea de 06/07.08.2021, în jurul orelor 1.00, o femeia și-a găsit fiul de 44 de ani, din București, spânzurat.

Acesta era spânzurat de un căprior din interiorul standolei.

La fața locului a sosit un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Suceava, care a constatat decesul.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, la examinarea sumară a cadavrului nu au fost constatate urme de violenţă.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.