Bărbat înjunghiat de fostul concubin al iubitei sale, din gelozie. Cuțitarul a fost prins de polițiști într-un taxi. Victima este un localnic din Pătrăuți, în vârstă de 57 de ani.
Un bărbat din Pătrăuți a fost înjunghiat, miercuri seară, în propria curte, de un individ gelos aciuiat în zonă după ce a venit din județul Timiș.
Polițiștii și cadrele de la Ambulanță au ajuns la fața loului după ce iubita victimei a sunat la 112 și a cerut ajutor.
Rănitul avea o plagă înjunghiată la nivelul abdomenului și a fost transportat de urgență la spital.
După incident, cuțitarul a dat bir cu fugiții, așa că pe raza localităţii Pătrăuţi au fost direcţionate echipaje de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică şi Secţia Burdujeni, care au desfăşurat activităţi de verificare şi căutare, în vederea identificării autorului agresiunii.
În urma verificărilor efectuate, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică, în centrul loajutor. calităţii Pătrăuţi, respectiv DJ 208V, a fost observat un autoturism care funcţiona în regim taxi, în care s-a urcat în grabă o persoană.
După aproximativ 500 de metri, s-a procedat la oprirea vehiculului, ocazie cu care a fost legitimat conducătorul auto şi persoana ce se afla pe bancheta din spate, în calitate de pasager.
S-a constatat faptul că pasagerul corespundea cu semnalmentele autorului faptei de agresiune sesizate, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 35 ani, din județul Timiș.
Ulterior, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Suceava.
Din verificările ulterioare s-a constatat că agresorul a avut o relație de concubinaj anterioară cu o femeie din Suceava, locuind o perioadă împreună pe raza județului Timiș, însă la începutul anului 2023, pe fondul unor neînțelegi, aceasta a revenit la domiciliul actualului concubin G.B. de 57 de ani, din comuna Pătrăuți.
În cursul zilei de 10 ianuarie, bărbatul din județul Timiș a avut o discuție telefonică cu femeia, iar a doua zi, în jurul orei 21.00, a venit la locuința bărbatului din comuna Pătrăuți.
Între cei doi bărbați a izbucnit un conflict pe fondul căruia s-au lovit reciproc, iar la un moment dat bărbatul de 35 de ani i-a aplicat o lovitura în zona abdominală celui de 57 de ani, inclusiv cu un cuțit provocându-i o plagă înjunghiată.
După administratrea probatoriului, față de agresor s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la infracțiunea de omor, cuțitarul urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.