sursa foto:tvr.ro

Bărbat mort după ce a căzut în cap de pe un stog de fân, de la 4 metri înălțime. Fânul era încărcat într-o căruță.

Marți, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Broșteni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a căzut de pe o remorcă încarcată cu fân și este inconștientă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în dimineața zilei de marți,în jurul orei 08:00, apelantul la 112 a adus o remorcă în curtea locuinței din satul Cotârgași și a parcat-o în dreptul unui fânar din curte cu scopul de a fi încărcată cu fân ca mai apoi acesta să fie transportat în altă locație.

Ulterior, bărbatul a plecat de la fața locului, iar de încarcarea remorcii cu fân s-au ocupat doi cunoscuți, un bătrân numiții de 71 ani, din oraș Broșteni, și ginerele acestuia, un bărbat de 54 ani.

În jurul orei 11:00, cei doi au finalizat sarcina și au procedat la asigurarea fânului cu două centuri de siguranță pentru a nu fi luat de vânt.

Între timp, apelantul a revenit la fața locului când cei doi încă se ocupau de legarea centurilor. La un moment dat, bătrânul s-a urcat pe remorca cu fân, la o înălțime de aproape 4 metri, pentru a așeza mai bine centurile, când s-a dezechilibrat și a căzut cu capul în jos pe sol.

Bătrânul a suferit răni grave. La fața locului a fost prezent și un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava – Substația Broșteni, care a constatat decesul acestuia.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico legale.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.