Bărbat mort la câteva ore după ce a ajuns la spital și a fost lăsat să plece acasă cu tratament. Este vorba despre un localnic de 51 de ani, din Siminicea.

La primele ore ale zilei de 1 Decembrie acesta a solicitat ajutorul cadrelor de la Ambulanță pentru că se simțea foarte rău. Echipajul de Ambulanță ajuns la fața locului l-a găsit pe pacient în stop cardio-respirator.

S-au aplicat în zadar manevre de resuscitare. În final bărbatul a fost declarat decedat iar medicii au anunțat Poliția despre deces.

În urma cercetărilor s-a stabilit că bărbatul fost în seara de 30.11.2020, la Spitalul Județean Suceava, unde a fost consultat medical si unde i s-a prescris tratament medicamentos, după care a revenit la domiciliu.

Urmează a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului iar polițiștii au deschis dosar de cercetare în cazul acestui bărbat mort la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.