Bărbat mort în biserică penticostală, în timpul rugăciunii. Acesta s-a prăbușit sub ochii celorlalți credincioși, care au cerut ajutor la 112.
Este vorba despre un bărbat de 54 de ani, din Prelipca (județ Suceava), ce se afla în biserica penticostală din localitate.
Conform polițiștilor, marți, la orele 17:20, acesta s-a deplasat împreună cu soția lui la Biserica Penticostală din localitatea Prelipca, județul Suceava, pentru a asista la rugăciunea de seară.
Când bărbatul a ajuns în biserică, i s-a făcut rău, a căzut la pământ și, în ciuda eforturilor cadrelor medicale din biserică apoi a cadrelor medicale de la Ambulanță, acesta a decedat.
Bărbatul nu era înscris la medicul de familie iar soția acestuia nu îl cunoștea pe acesta cu afecțiuni medicale grave.
La fața locului s-a deplasat și un tehnician criminalist din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Criminalistic iar cu ocazia efectuării cercetării la fața locului și asupra cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare și așteaptă rezultatele efectuării necropsiei pentru a stabili cauza exactă a decesului.