Bărbat mort într-o pădure din Mălini în timp ce aduna crengi. Incidentul s-a petrecut marți după amiază și este cercetat acum de polițiști.
Luni, la orele 13:59, polițiștii au fost sesizaţi prin intermediul SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un localnic din Mălini a fost lovit în pădure de o rădăcină de arbore care s-a rostogolit pe un versant și ulterior acesta a decedat.
La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție, însoțită de un tehnician criminalist din cadrul Compartimentului Criminalistic al Poliției Municipiului Fălticeni.
Din cercetări a reieșit că victima, un bărbat în vârstă de 67 de ani, l-a rugat marți dimineață pe un consătean care deține o firmă de exploatare forestieră să îl ia și pe el în pădure pentru a strânge crengi și a le duce acasă.
În jurul orei 08:30, consăteanul respectiv l-a lăsat pe bărbatul de 67 de ani în Cantonul Nemțișoru, după care a plecat să își desfășoare activitatea de exploatare.
După ore bune, la 13.30, consăteanul s-a întors și a observat în Cantonul Nemțișoru, în stânga Părăului Iugii, o rădăcină de arbore rostogolită de pe o pantă, și pe bărbatul de 67 de ani căzut inconștient la circa doi metri de ea.
Speriat, omul a apelat SNUAU 112 și a sesizat cele întâmplate. Acesta a declarat polițiștilor că arborele în cauză a fost doborât de vânt în cursul lunii septembrie anul 2023, rădăcina de arbore fiind scoasă din pământ iar la data de 27.11.2023 a fost secționată pe o suprafață de 90% de trunchiul arborelui, fiind lăsată așa pentru a fi trasă cu taf-ul.
El a spus că, cel mai probabil, defunctul a vrut să urce panta, moment în care s-a sprijinit de rădăcina care s-a desprins și l-a lovit.
La fața locului, a sosit o ambulanță cu un echipaj medical din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, care a constatat decesul bărbatului.
Trupul acestuia a fost transportat la spital pentru efectuarea necropsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut tragedia.