furt cablu telefonie
sursă foto Somax TV

Un bărbat de 38 de ani, din comuna Șcheia, a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce fura cablu de telefonie.

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Poliției Siret, în timp ce se aflau în timpul serviciului de patrulare pe raza orașului Siret, s-au deplasat în zona cartierului Pădureni, unde au constatat că pe strada 9 Mai, pe partea dreaptă a drumului atârnă două cabluri care împiedică circulația autovehiculelor.

Oamenii legii au efectuat verificări în zonă și au observat la lumina farurilor, pe partea dreaptă a străzii, o persoană care a sărit șanțul spre drum și care imediat după ce a observat că mașina care a oprit era o autospecială de poliție, a sărit înapoi șanțul pe terenul din partea dreaptă a străzii.

S-a procedat la verificarea zonei respective și după un zid de beton din partea dreaptă a străzii polițiștii au observat o persoană întinsă pe burtă, care la vederea acestora s-a ridicat și a fugit pe terenul din direcția opusă drumului.

S-a procedat la somarea și urmărirea persoanei respectivă, iar după aproximativ 150 metri s-a reușit prinderea și imobilizarea acesteia.

Polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din comuna Șcheia care a furat o bucată de cablu de circa 135 de metri.

La fața locului a fost chemat și un reprezentant al firmei de telefonie care a precizat că valoarea prejudiciului se ridică la suma de aproximativ 11.000 lei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.