Bărbat rănit grav după ce și-a prins un braț într-un utilaj cu bandă transportatoare, la locul de muncă. Accidentul este cercetat de polițiști dar și de inspectorii de muncă.

Polițiștii de la Mălini au fost sesizaţi cu privire la faptul că la Spitalul Municipal Fălticeni a fost transportat un bărbat de 34 ani, din comuna Mălini, rănit la locul de muncă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul, domiciliat în sat Mălini, este angajat al unei societăți de construcții din Cornu Luncii, ca sortator produse.

În timp ce se afla la muncă, acesta s-a apropiat de un utilaj cu bandă transportoare a agregatelor pentru producerea betonului, moment în care și-a prins brațul drept în interiorul benzii, fiindu-i provocate leziuni traumatice.

Rănitul a fost transportat cu autoturismul personal al administratorului societății la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean Clinic de Urgență Suceava.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” și ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.