Bărbat ridicat de polițiști de la Iulius Mall după ce a fost condamnat la închisoare pentru că a distrus un aparat de jocuri.

Este vorba despre un localnic din Adâncata, în vârstă de 33 de ani, care la începutul anului 2019 a distrus un aparat dintr-o sală de jocuri de supărare că a pierdut bani.

Individul a plecat cu scandal din sala de jocuri aflată în municipiul Suceava și nu a vrut să plătească prejudiciul.

Patronul sălii de jocuri a depus plângere iar polițiștii au intrat pe fir.

Onofrei Marius Ilie, de 33 ani, din Adâncata, a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 7 luni închisoare pentru „distrugere”, el fiind recidivist.

Bărbatul a fost identificat de către polițiștii din cadrul BOP în proximitatea Centrului Comercial ,,Iulius Mall’’ Suceava, ocazie cu care s-a procedat la punerea în executare a mandatului în cauză.

S-a constituit escortă la nivelul Biroului Ordine Publică, iar Onofrei Marius Ilie a fost escortat la Penitenciarul Botoșani și încarcerat la ora 20.05.

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Marius Ilie Onofrei la șapte luni de închisoare, în stare de recidivă postexecutorie, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.