Bărbat din Vicovu de Jos, mort după ce s-a înecat cu o bucată de carne. Decesul a intervenit sâmbătă în spital, unde bărbatul a stat internat din data de 4 februarie.
Este vorba despre un bărbat de 63 de ani, din Vicovu de Jos, internat la spitalul din Rădăuți.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că pe 4 februarie bărbatul s-a înecat cu o bucată de carne, pe când servea masa.
El a fost transportat la Spitalul Rădăuți, unde sâmbătă, la ora 16:30, a survenit decesul acestuia.
În cauză urmează a se efectua cercetări privind infracțiunea de ucidere din culpă, dosarul urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Vicovu de Jos.