Bătaie între clanuri rivale, în fața Unității de Primiri Urgențe a spitalului din Rădăuți. Două grupuri s-au luat la bătaie după ce un localnic din Dornești a ajuns la spital în urma unei agresiuni. Membrii celor două grupuri au avut o altercație după care și-au împărțit pumni și picioare, la Dornești, în cursul zilei de marți. Miercuri după amiază, unul din bătuți a afost adus rănit la spital, însă în curtea unității medicale s-au strâns atât susținători de-ai acestuia cât și rivali. Ce a rezultat a fost a două bătaie, însă de această dată au intervenit paznicii spitatului și s-a sunat la 112 pentru întâriri. La Urgențele spitalului, la ora 14:38, a fost adus cu ambulanța la Spitalușl Rădăuți Luțu Gheorghe, care prezenta urme de agresiune. La Urgențe, în calitate de aparținători ai lui Luțu Gheorghe, s-au deplasat numiții: Luțu Mihaela-Liliana, de 40 ani, soțul acesteia Luțu Arhip, de 43 ani, fiul lor Luțu Arhip-Robert, de 20 ani și Luțu Constantin-Cristian, de 37 ani. În timp ce aceștia se aflau în curtea spitalului, în fața Compartimentului Primiri Urgențe, au fost abordați de către numiții: Luțu Mariana-Angela, de 35 ani, Bobu Viorica, de 25 ani, Buraciuc Aurora-Ancuța, de 29 ani, Luțu Claudiu-Marian, de 16 ani, Bobu Florin-Ștefan, de 31 ani, toți din Dornești și Manolea Vasile-Radu, de 24 ani, din or. Buhuși, jud. Bacău. Astfel, membri celor două clanuri au început să se înjure ca la ușa cortului, să se amenințe iar apoi să își împartă pumni și picioare. Totul s-a petrecut sub ochii celorlalți pacienți și ai aparținătorilor. Conform directorului spitalului, Traian Andronachi, scandalul a fost aplanat de cadrele firmei de pază și protecție cu care spitalul are încheiat contract iar apoi s-a sunat la 112 și la fața locului au ajuns polițiștii.
Prin faptele comise, având în vedere destinația locului în care se aflau, respectiv in curtea Spitalului Municipal Rădăuți – Unitatea Primiri Urgențe, cei menționați au tulburat ordinea și liniștea publică. Leziunile suferite de persoanele implicate sunt ușoare, acestea urmând a fi supuse unei examinări medico-legale.La sediul Poliției Municipiului Rădăuți au fost conduși în primă fază: Luțu Mihaela-Liliana, Luțu Arhip, Luțu Arhip-Robert, Luțu Mariana-Angela, Bobu Viorica, Buraciuc Aurora-Ancuța și Luțu Claudiu-Marian.În urma verificărilor,pe raza comunei Dornești, au fost identificați și Bobu Florin-Ștefan și Manolea Vasile-Radu care au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Rădăuți.
În urma audierilor, față de suspecții: Luțu Mihaela-Liliana, Luțu Arhip, Luțu Arhip-Robert, Bobu Viorica, Buraciuc Aurora-Ancuța, Bobu Florin-Ștefan și Manolea Vasil- Radu a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Față de Luțu Mihaela-Liliana nu a fost dispusă o măsură privativă de libertate, ținând cont de faptul că aceasta este mama unui copil de 2 săptămâni. Șapte persoane au fost în final reținute pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava și vor fi duse în instanță joi cu propunere de arestare preventivă.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „tulburarea liniștii și ordinii publice” și „loviri sau alte violențe”.
Acasă Stirea zilei Bătaie între clanuri rivale, în fața spitalului din Rădăuți. Șapte persoane au...