Bătaie generală la Dornești. Mai mulți indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore după o bătaie generală cu pari și pietre.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 30 august. Potrivit polițiștilor, doi localnici – A.L. și C.L. s-au întâlnit în drumul public, respectiv pe strada Zorilor din comuna Dornești, cu M.L, T.B. și C.L.
Pe fondul unui conflict mai vechi între familiile acestora, ei s-au încăierat, lovindu-se reciproc, folosind obiecte contondente.
De asemenea, în timpul scandalului, A.L. a distrus cu pietre, trei ochiuri ale unui geam al imobilului aparținând lui M.L.
În cursul zilei de joi (17 septembrie) au fost audiați în calitate de suspecți A.L., C.L., M.L., T.B. și M.L., aceștia prezentând versiuni diferite ale evenimentului.
Prin ordonanțele organelor de cercetare penală ale poliției judiciare s-a dispus reținerea suspecților, pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de „încăierare” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”. Aceștia au fost depuși în arestul IPJ Suceava.
În cursul zilei de vineri, indivizii vor fi prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea dispunerii măsurilor legale.