Bătrân din Sucevița dispărut la cules de ciuperci, găsit după o noapte de stat în pădure cu fractură la o mână. Zeci de oameni l-au căutat pe bătrânul de 89 de ani, din Sucevița, iar marți acesta a fost găsit după mai bine de 12 ore.

Bărbatul dispărut la cules de ciuperci a fost găsit după o noapte de stat în pădure cu fractură la o mână. Acesta era obosit și avea dureri.
Marți dimineață, s-a dispus constituirea Punctului de Comandă la nivelul Poliției municipiului Rădăuți, sub coordonarea directă a șefului Poliției Rădăuți, începând cu ora 07.00 și s-au continuat căutările pentru depistarea bătrânului.

La căutări au participat 30 de persoane, polițiști de la Rădăuți, de la Secția 3 Poliție Rurală Marginea, cadre de șa Poliția de Frontieră Suceava, personal militar de la I.S.U. Suceava, Jandarmeria Rădăuți, cât și personalul silvic de la Ocolul Silvic Marginea și Ocolul Silvic Bucovina.
Astfel, în jurul orei 10.30, bătrânul a fost identificat în pădure, la o distanță de circa 3 km de locuința sa, acesta fiind epuizat și prezenta o fractură la nivelul membrului superior stâng, acuzând și dureri toracice. Bărbatul a căzut din cauza terenului accidentat și s-a rănit la mână.

La fața locului a fost solicitată o ambulanță, iar bătrânul a fost transportat cu o targă din fondul forestier până la drumul de acces auto, pe o distanță de circa 1 km, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit că, la data de 12.10.2020, în jurul orei 16.00, bătrânul s-a deplasat în pădurea din vecinătatea locuinței sale, pentru a culege ciuperci. Aflându-se în pădure, într-o zonă accidentată, acesta s-a îndepărtat de traseul cunoscut și s-a rătăcit, iar datorită vârstei înaintate, a a lunecat și a suferit o fractură la mâna stângă. Întrucât nu se mai putea deplasa și s-a întunecat, în noaptea de 12/13.10.2020, acesta a dormit în pădure.

Intervenția pentru identificarea bătrânului dispărut la cules de ciuperci a fost dificilă deoarece acesta prezintă deficiențe de auz și vedere, căutările fiind efectuate într-o zonă forestieră cu vegetație densă, necunoscându-se cu exactitate traseul parcurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.