Bătrân găsit mort în casă, pe Ana Ipătescu,municipiul Suceava, după ce vecinii au sesizat scurgeri de apă din apartamentul acestuia. Locatarii blocului nu au reușit să ia legătura cu vecinul lor și, pentru că exista riscul de inundare a unor apartamente, au sunat la 112 și au cerut ajutor.

Vineri, la orele 08:12, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin apel SNUAU 112 de către reprezentanta asociației de locatari de la adresa din Suceava, strada Ana Ipătescu, cu privire la faptul că o persoană cu afecțiuni cardiace ce locuiește la imobilul de la aceeași adresă nu poate fi contactată.

Totul a pornit de la faptul că existau scurgeri de apă de la unul dintre locuințele la nivel superior iar proprietarul apartamentului nu răspundea la ușă.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul ISU Suceava, care au pătruns în interiorul imobilului și au identificat proprietarul apartamentului, un bărbat de ani, căzut pe jos.

Tocmai de aceea a fost solicitată intervenția SJA Suceava. Ajunși la adresa anterior amintită, cadrul medical ambulanțier a constatat decesul bătrânului, cunoscut cu afecțiuni medicale (cardiace).

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, acesta nu prezenta urme de violență.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, ce urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii BIC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.