Bătrân de 83 de ani, înșelat prin metoda accidentul. Un tânăr de 23 de ani i-a luat banii, pretinzând că fiul bătrânului ar fi avut un accident și are nevoie de ei.
Înșelăciunea prin metoda „accidentul” a fost săvârșită în noaptea de 20 spre 21 iunie a.c dar autorul a fost identificat ulterior.
Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că un tânăr de 23 de ani, în convenienţă cu o persoana încarcerată într-o unitate de penitenciar, identificată ulterior în persoana unui deținut de 44 ani cu domiciliul în municipiul Piatra Neamț, au indus în eroare pe bătrânul în vârstă de 83 ani.
Acestuia i s-a solicitat o sumă mare de bani, sub motivația că fiul său urmează a fi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, întrucât a fost victima unui accident rutier.
Ulterior, tânărul de 23 de ani s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate, de la care a primit suma de 1.100 lei– toţi banii pe care partea vătămată îi avea în casă.
La comiterea faptei, tânărul de 23 de ani s-a deplasat la volanul unui autoturism, deşi nu posedă permis de conducere.
În urma probatoriului administrat în cauză, prin ordonanța din data de 11 iulie, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 23 de ani domiciliat în comuna Pătrăuți, pentru săvârşirea infracţiunilor de „înșelăciune” și 2(două) infracțiuni de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” dar și față de bărbatul încarcerat – pentru săvârşirea infracţiunii de ,,înșelăciune”.
Pentru completarea probatoriului, s-a organizat și desfășurat o acțiune de punere în executare a două mandate de percheziție domiciliară la locuința suspectului de 23 de ani precum și la unitatea de penitenciar, unde se află încarcerat suspectul de 44 de ani.
După finalizarea activităților procedurale, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cele două persoane bănuite de comiterea faptei, tânărul de 23 de ani fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava, iar bărbatul de 44 de ani, aflându-se sub efectul încarcerării în penitenciar.