Bătrână cu handicap locomotor, violată de o persoană care a intrat peste ea în casă și s-a manifestat violent. Femeia a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu ruptură anală și leziuni la nivelul vaginului. Victima este o femeie de 68 de ani, care locuiește singură într-un imobil situat într-o zonă relativ izolată dintr-un sătuc. Aceasta suferă de un handicap locomotor. Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că duminică, în jurul orei 17:00, o persoană a intrat în locuința ei și a agresat-o sexual. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind internată în Secția de Chirurgie Generală. Cu ocazia examinării medico-legale, s-a constatat că victima prezintă leziuni, inclusiv la nivel anal și vaginal, care pledează pentru comiterea unei agresiuni sexuale. Polițiștii au stabilit un cerc de suspecți, urmând a se efectua activități investigative și de cercetare penală complexe pentru prinderea făptașului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „viol”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.