Bătrână moartă după ce s-a împiedicat și a căzut cu capul de scări. Femeia de 85 de ani a decedat la Reanimarea Spitalului Județean Suceava după 18 zile de la internare.

Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată luni de un sucevean cu privire la faptul că, la data de 18.06.2023, mama sa, o femeie în vârstă de 85 ani, a decedat în secția ATI din cadrul Spitalului Județean Suceava.

Polițiștii au demarat cercetări și au aflat că bătrâna locuia împreună cu fiica sa în municipiul Suceava, pe strada Ana Ipătescu.

Pe 31 mai, în jurul orei 11.00, aceasta a pleca singură din casă pentru amerge la cumpărături. În momentul în care ea a ajuns la demisolul blocului unde domiciliază, s-a împiedicat de scări și a căzut cu capul de beton, suferind leziuni grave.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul SMURD, care a transportat-o pe rănită la Spitalul Județean Suceava, ea fiind internată la ATI.

Până la data de 18 iunie, femeia s-a aflat în stare comatoasă și a survenit decesul din cauza unui traumatism cranio-cerebral grav.

Cadavrul persoanei decedate a fost depus la morga Spitalului Județean Suceava, urmând ca în cauză să fie dispusă efecuarea necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au determinat decesul.

În cauză sunt efectuate cercetări de către lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale, urmând a se dispune procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.