Bătrână de 84 de ani, grav rănită în timp ce cobora dintr-un autobuz al TPL Suceava. Șoferul vehiculului a pornit de pe loc în momentul în care bătrânica era pe scara autobuzului. Aceasta s-a dezechilibrat și a căzut cu piciorele sub vehicul, ambele membre inferioare fiindu-i strivite de o roată din spate a autovehiculului. Accidentul rutier s-a petrecut joi dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, în stația din Areni. Conform IPJ Suceava, șoferul, pe nume Apate Vasile, de 45 ani din Şcheia, la plecarea de pe loc din stația transport public de persoane ”Policlinică” nu a respectat obligația de a aștepta toți pasagerii să coboare și de a pleca cu ușile închise. Pe scara din spate se afla bătrâna de 84 de ani, care cobora din autobuz. După ce vehiculul a fost pus în mișcare, femeia a căzut în exterior și a fost călcată cu puntea din spate a autobuzului la nivelul membrelor inferioare. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii, ambele picioare fiindu-i strivite. Ea a fost transportată la Spitalul Județean Suceava pentru efectuarea de investigaţii de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la Spitalul Judeţean Suceava i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”. Accidentul a fost suprins de o cameră video din zonă. În imagini se vede cum femeia cade sub autobuz și cum este scoasă de un trecător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.