mașină poliție
sursă foto sibiu 100

Un șofer care s-a urcat beat la volan a acroșat cu mașina un podeț și s-a oprit în gardul unui imobil. Bărbatul de 40 de ani, din comuna Zvoriștea, avea o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Miercuri, în jurul orei 12.20, Secţia 8 Poliţie Rurală Adâncata a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza comunei Zvoriștea s-a produs un eveniment rutier.

Din primele cercetări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat pe DC 54A din comuna Zvoriștea un autoturism ieșit în afara carosabilului și la circa 300 metri pe conducătorul auto, un localnic de 40 de ani.

Cu ocazia audierilor, bărbatul a declarat faptul că, în timp ce conducea vehiculul spre domiciliu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a acroşat podul de acces în curtea unui imobil și s-a oprit în gardul din apropiere.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.