Accident mortal, în comuna Fântânele, pe DJ 290, luni noapte. Un biciclist de 52 de ani a murit după ce a fost spulberat de o mașină care circula în același sens.
Șoferul nu a observat biciclistul din față din cauză că acesta nu purta vestă reflectorizantă iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante. Șoferul este un tânăr de 21 de ani, din municipiul Suceava. Acesta, în timp ce conducea autoturismul, a intrat în coliziune cu bicicleta care circula în fața sa, având aceeași direcție de deplasare. În urma impactului violent a rezultat decesul biciclistului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au prelevat probe sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că biciclistul nu purta haine reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante în afară de cele prevăzute în zona pedalelor. S-a întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.