Biserică și chilii în flăcări, la Podu Coșnei. Focul a izbucnit la primele ore ale dimineții de duminică iar pompierii intervin în forță.

Incendiul se manifestă la biserica veche și la un corp de chilii, ce aparțin Mănăstirii din Podu Coșnei. Flăcările se manifesta la nivelul acoperișurilor, cu pericol de propagare la cele două construcții.

S-au deplasat la fata locului pompierii militari, cu 8 autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și două ambulanțe SMURD.

Personalul mănăstirii s-a autoevacuat și nu au fost victime.

Construcțiile afectate de flăcări, paraclisul (biserica) și corpul de chilii, au fost ridicate în anul 2006.

Pompierii militari au salvat biserica mănăstirii, casa stăreției, clădirea centralei termice, construcții anexe ale mănăstirii (corp comun cu chiliile afectate de foc) și alte clădiri din complexul monahal, cu bunurile aferente.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alina Găleată, incendiul a izbucnit din cauza unui conductor electric defect.

Pompierii vor rămâne în zonă pentru a monitoriza situația și pentru ca focarele de incendiu să nu se reaprindă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.