Brazi confiscați de la un bărbat care îi vindea ilegal, în Piața George Enescu din municipiul Suceava.

Șapte brazi confiscați de polițiști de la un comerciant ilegal, duminică, în jurul orei 09.30. O patrulă de siguranță publică din cadrul Poliția municipiului Suceava a identificat pe strada Aleea Venus, din municipiul Suceava, în imediata apropierea Pieței agroalimentare George Enescu, o persoană de sex masculin ce comercializa brazi de Crăciun.

Comerciantul a fost legitimat și identificat în persoana unui bărbat de 43 ani, din comuna Vama. Acesta a declarat verbal că a adus pomii de Crăciun cu trenul din localitatea Vama, cu scopul de a-i valorifica în municipiul Suceava și nu deține nici un fel de documentede proveniență pentru aceștia.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru că nu a putut prezenta documente de proveniență pentru brăduți si cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru comercializarea lor în locuri neautorizate. Pomii de Crăciun au fost reținuți în vederea confiscării, fiind dați în custodie pădurarului de la Ocolul Silvic Pătrăuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.