Cadrele didactice continuă greva generală. Aproximativ 8000 de angajați din școlile din județ au intrat de luni în grevă.
Școlile ar putea rămâne închise mai multe zile din săptămâna 22-29 mai 2023.
În tot acest timp, ministrul Educației anunță mai multe măsuri precum acordarea unei prime de instalare egală cu cinci salarii minime brute pe ţară pentru profesorii din zonele defavorizate.
De asemenea, norma didactică va fi redusă cu două ore săptămânal pentru personalul didactic de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 15 ani şi gradul didactic 1, fără diminuare a salariului.
Cei ce se vor pensiona vor primi o primă- echivalentul a două salarii de bază.
Sindicaliștii însă au respins marți ofertele guvernanților și au anunțat că nu renunță la greva generală pe termen nedeterminat.
Peste 150.000 de angajați din învățământ sunt în grevă, la vinel național.