Captură de 8 tone de petarde, din depozite clandestine aflate în municipiul Suceava. Este cea mai mare captură de materiale pirotehnice făcută de polițiștii suceveni în ultimii ani.
Două persoane, din care un afacerist sucevean, au fost reținute după efectuarea mai multor percheziții.
La data de 29.11.2022, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale și verificări pe raza municipiului Suceava în vederea depistării persoanele neautorizate care dețin și comercializează articole pirotehnice.
În baza informațiilor obținute, polițiștii au identificat pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava un autotren prevăzut cu remorcă, aparținând unei societăți comerciale administrată de un bărbat de 47 ani, în interiorul acestuia fiind identificate mai multe articole pirotehnice.
În urma activităților investigative au fost obținute date conform cărora bărbatul ar achiziționa din afara țării, articole pirotehnice supuse autorizării, pe care le-ar comercializa fără drept pe raza municipiului Suceava.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că acesta ar avea ca locație de depozitare a articolelor pirotehnice un container metalic, amplasat pe raza municipiului Suceava.
La aceeași dată, la propunerea organelor de cercetare ale poliției judiciare, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au solicitat instanței competente încuviințarea efectuării percheziției asupra containerului, iar în urma admiterii cererii la data de 29.11.2022, a fost pus în aplicare mandatul de percheziție, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 2.852 kg de articole pirotehnice, respectiv 2495 kg articole pirotehnice din categoria P1 și 357 kg articole pirotehnice din categoria F2.
Ulterior punerii în aplicare a mandatului de perchezitie, în baza datelor și informațiilor obținute, s-a solicitat din nou instanței de judecată emiterea a încă patru mandate de percheziție în locații de pe raza municipiului Suceava, care au fost puse in aplicare in data de 30.11.2022, fiind identificată cantitatea de 5416 kg de articole pirotehnice, respectiv 194 kg articole pirotehnice din categoria P1, 192 kg articole pirotehnice din categoria F1, 2453 kg articole pirotehnice din categoria F2, 1041 kg articole pirotehnice din categoria F3 și 1536 kg articole pirotehnice din categoria F4.
Față de două persoane bănuite de comiterea faptelor s-a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore, urmată de măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate, sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice și „contrabandă calificată”.
Cantitatea totală de articolele pirotehnice, respectiv 8.268 kg, a fost indisponibilizată, urmând a fi supuse unei constatări criminalistice.
Reamintim că la data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu cei ai Direcției de Ordine Publică, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Poliție Transporturi, Direcției Rutiere și Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, au declanşat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”.
Aceasta are ca în scop creşterea siguranței cetăţeanului, prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative, generate de nerespectarea prevederilor legale, care reglementează operațiunile cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023, declară Ionuț Epureanu – purtător de cuvânt al IPJ Suceava.