Altar de lumânări și de flori, la teatrul din Suceava, unde a fost depus pentru câteva ore trupul lui Carmen Veronica Steiciuc. Directoarea teatrului Matei Vișniec a încetat din viață, la 52 de ani, răpusă de COVID-19.

Colegi, prieteni, apropiați și oficialități s-au strâns miercuri dimineață în foaierul teatrului, pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Sicriul sigilat al poetei a fost adus în jurul orei 9.00 și a fost depus în foaierul teatrului pe care Carmen Veronica Steiciuc l-a iubit atât de mult. Sicriul a fost acoperit de flori.

A fost arborat steag negru la teatrul sucevean iar în fața instituției au fost aprinse lumânări. Cu lacrimi în ochi, colegi și prieteni povesteau despre cea care a plecat prea devreme dintre noi. Aveau de spus doar cuvinte frumoase, despre un om frumos și bun, Carmen fiind foarte iubită de cei din jur.

Și-a sunat prietenii chiar de pe patul de spital și le-a transmis că îi iubește – un ultim mesaj care va rămâne în sufletul și în mintea celor dragi.

„Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie golul imens pe care noi, colegii din Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, îl resimțim la plecarea mult prea devreme către un altfel de teatru, în ceruri, a celei care ne-a fost atât manager, cât și prieten.

„Vă iubesc!” sunt ultimele cuvinte pe care Carmen ni le-a trimis. Plecarea ei atât de neașteptată și de nedreaptă ne-a îndurerat profund. Sperăm ca noi să fim în stare să-i răsplătim toată dragostea ei.

Carmen este încă la teatru. Azi, până la ora 15:00. De fapt, suntem siguri că ea va rămâne cu noi și după plecarea la Ceruri.
Dumnezeu s-o odihnească şi să-i poarte sufletul bun în lumină! Suntem alături de familia îndurerată”, au postat colegii pe rețelele de socializare, unde mesajele de condoleațe curg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.