Șoferul care a provocat carnagiul cu 5 morți de la Cumpărătura nu își mai aduce aminte ce s-a întâmplat. Acesta a fost audiat de procurori chiar în cursul zilei luni, la câteva ore după evenimentul rutier, ucraineanul fiind rănit foarte ușor.

Conform unor surse, bărbatul de 40 de ani a declarat că nu își mai aduce aminte ce s-a întâmplat cu exactitate și că este posibil să fi ațipit la volan pentru câteva clipe.

Este și varianta principală luată în calcul de anchetatori: aceea că șoferul a adormit la volanul cisternei și mastodontul a scăpat de sub control.

Cisterna a intrat pe contrasens, unde a spulberat un autoturism în care erau 5 persoane, printre care 2 zopii – de 8 și 10 ani. Toți cei cinci au murit în urma impactului extrem de violent.

Șoferul ucrainean este la acest moment cercetat în libertate pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Conform polițiștilor, acesta nu era băut la momentul accidentului rutier.

O familie întreagă, din Volovăț, și-a găsit sfârșitul în acest accident teribil, cel mai grav din ultimii ani înregistrat în județul Suceava, familie care se întorcea de la mare.

Constantin și Anca Lăzărescu au avut o defecțiune la mașină, exact când se întorceau spre casă iar vehiculul a fost pus de platformă și tractat de un șofer din Buzău – fost militar, care a vrut să îi ajute pe suceveni.

Părinții și copiii au urcat în autoturismul de teren al buzoianului și au plecat spre casă, nebănuind însă că îi aștepta moartea pe DE 85, la Cumpărătura.

La Cumpărătura, pe DE 85, în fața vehicului în care ei se aflau a apărut o cisternă care intrase pe contrasens.

Impactul a fost unul extrem de puternic, în viteză, iar mașina în care se aflau cei patru împreună cu șoferul care îi tracta a fost practic spulberată.

Cisterna a fost și ea avariată dar și mașina aflată pe platformă.

Mama Ancăi Lăzărescu ar fi avut o premoniție și chiar le-a spus celor doi să nu plece în concediu, să amâne plecarea și să își rezolve unele treburi din gospodărie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.